Asupra noţiunii de expert există mai multe opinii, dar noi achiesăm asupra celei consonante cu definiţia sa enciclopedică: expertul judiciar (lat. expertus) este persoana ce posedă cunoştinţe de specialitate într-un domeniu al artei, ştiinţei sau tehnicii, desemnată de organul judiciar, conform legii, pentru a lămuri anumite stări sau de organul judiciar, conform legii, pentru a lămuri anumite stări sau împrejurări de fapt necesare aflării adevărului[1]
La rândul său, în literatura criminalistică, expertiza judiciară a fost definită drept o activitate de cercetare ştiinţifică desfăşurată, la cererea organelor judiciare, de către experţi având cunoştinţe de specialitate asupra persoanelor, obiectelor sau urmelor, în vederea clarificării unor fapte sau împrejurări ori pentru identificarea obiectelor creatoare de urme [2]
Expertiza criminalistică este definită drept un procedeu de probaţiune prevăzut de lege, constând într-o activitate de cercetare ştiinţifică a probelor materiale judiciare, efectuat de către persoane cu temeinice cunoştinţe de strictă specialitate şi care are ca scop identificarea persoanelor, fenomenelor, obiectelor şi substanţelor aflate într-o legătură cauzală cu faptul ilicit, stabilirile însuşirilor acestora sau a eventualelor modificări de formă, conţinut şi structură a lor şi a mecanismului respectivelor modificări[3]
[1] N. Dan, I. Anghelescu ş.a., Dicţionar de criminalistică, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p. 67
[2] I. MIrcea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 312
[3] I.N.E.C., op. cit., p. 6; E. Stancu, Criminalistica, vol. I, Ed. Actami, Bucureşti, 1997, p. 54; I. MIrcea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 312.